SC Transport Călători Ploiești a fost obligată, de instanță, la plata unor despăgubiri egale cu salariile pentru doi angajați concediați ilegal. Instanța a dispus reintegrarea angajaților în funcția deținută anterior concedierilor.
SC Transport Călători Express Ploiesti a fost obligat, de instanță la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate și reactualizate pentru doi angajați concediați în ultimii cinci ani.
Suma suportată de TCE Ploiești, din fondul de salarii, în cele trei dosare care s-au aflat pe rolul instanțelor, s-a cifrat la 126.076 lei. Instanța a dispus și reintegrarea angajaților în funcția deținută anterior concedierilor.
„În ultimii cinci ani, două persoane concediate au câștigat în instanță (în trei dosare de litigii de muncă), fiindu-le plătite sume în valoare de 126.076 lei. Sumele au fost plătite din fondul de salarii, întrucât reprezentau drepturi salariale.
Menționăm faptul că în decursul ultimilor cinci ani societatea a avut dosare câștigate în instanță cu persoane concediate, în același timp emițând și dispoziții de concediere care nu au fost atacate”, a precizat TCE…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.observatorulph.ro”
————————————–
Știrile sunt preluate din google news de la ziare locale din Prahova. prahovaexpres.ro/este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. botosaniexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii