Un băiat tânăr din comuna Botoșani va urca pe scena de la Vocea României, în emisiunea de vineri seară. Este vorba despre Cosmin Mariciuc, din Săveni, un băiat botoșănean care de-a lungul anilor a primit mai multe premii în domeniul muzicii. Cosmin a studiat la Universitatea de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca.
A participat la numeroase concerte și a fost recompensat cu premii atât pentru cântecele sale proprii, cât și pentru felul în care interpretează cu sensibilitate atât la chitară, cât și cu vocea.
S-a născut pe 24 mai 2000, în orașul Săveni, județul Botoșani. A fost elev la Grupul Şcolar “Dr.Mihai Ciucă” din Săveni și a absolvit cursurile Şcolii Populare de Arte din Botoșani, secţia canto – muzică uşoară, sub îndrumarea profesorei Cătălina Constantinovici.
Vocea României este o emisiune de talente din România. A avut premiera pe 27 septembrie 2011 la postul Pro TV. Această emisiune se bazează pe competiția muzicală The Voice of Holland și a fost creată de producătorul de televiziune olandez John de Mol.