
Şeful Executivului a făcut precizarea sâmbătă, la Timişoara, unde se află într-o vizită de lucru.
“Vor fi alarme, e normal, este frontiera cea mai lungă cu un stat aflat în război”, a spus Marcel Ciolacu.
Întrebat dacă în zona Galaţi autorităţile mai efectuează căutări pentru a se stabili dacă există posibile resturi ale unor drone, premierul a precizat: “Încă nu sunt elemente”.
Mai multe echipaje de la ISU, IPJ, Jandarmerie, Armată, Poliţia de Frontieră fac căutări, sâmbătă dimineaţă, în cartierul Dimitrie Cantemir, aflat la marginea municipiului Galaţi, după ce o persoană a sunat, vineri noapte, la 112 şi a anunţat că ar fi auzit o bubuitură puternică în această zonă.
Locuitorii oraşului Galaţi au primit, vineri noapte, mesaje Ro-Alert, care anunţau căderea unor obiecte periculoase din spaţiul aerian şi cereau populaţiei să se adăpostească.
Căutările au început la miezul nopţii, după…

