Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de Cod galben de vânt puternic care va fi în vigoare începând de astăzi la ora 18:00 și va dura până pe 16 octombrie la ora 12:00. Acest avertisment afectează mai mult de jumătate din județele țării, inclusiv județul Dolj.
Potrivit ANM, în intervalul 15 octombrie, ora 18:00 – 16 octombrie, ora 12:00, vântul va prezenta intensificări în sudul Transilvaniei și Olteniei, în Dobrogea, majoritatea Moldovei și în sud-vestul și estul Munteniei, cu viteze între 55 și 65 km/h. În Carpații Meridionali și de Curbură, în special la altitudini de peste 1.700 de metri, vor fi rafale de vânt în general de 80-110 km/h.
Județele aflate sub avertismentul Codului galben sunt: Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Bacău, Vrancea, Brăila, Tulcea, Constanța, Ialomița, Covasna, Brașov, Sibiu, jumătatea de est a județului Alba, partea de sud a județului Hunedoara, partea de est a județului Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, precum și partea de nord a județelor Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău.
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com