Statele Unite nu au încredere în ceea ce spune liderul de la Kremlin şi preferă să privească la acţiunile sale, precauţia fiind atitudinea cea mai potrivită atunci când este vorba de Vladimir Putin, pentru a lua măsuri în consecinţă, a declarat marţi un oficial cu rang înalt din Departamentul de Stat atunci când a fost întrebată de News.ro dacă SUA sunt îngrijorate de o eventuală extindere a invaziei ruse în Republica Moldova sau de un amestec al Moscovei în alegerile din această ţară.
„Cred că am văzut cu toţii sau am auzit de interviul recent al jurnalistului american (Tucker Carlson – n.r.) în care Putin a pretins cu mare uşurinţă că nu are nicio intenţie de a merge în Polonia şi Lituania. Cred că este foarte important să ne reamintim că la fel a fost şi asigura că nu are nicio intenţie de a merge în Ucraina şi iată unde am ajuns”, a declarat într-un briefing de presă Yuri Kim, adjunctul principal al asistentului…