Pentru segmentele respective a început etapa de proiectare. Celelalte patru sunt contestate, nu au contractul semnat sau încă nu au ordin de începere a lucrărilor emis.
Pe cel mai lung dintre loturile sectorului montan al A8 sunt în toi lucrările necesare proiectării. Este vorba de forajele geotehnice și de lucrările specifice pentru descărcarea arheologică, precizează Compania Națională de Investiții Rutiere, care a verificat săptămâna aceasta stadiul proiectului.
Lotul Ditrău-Grințieș, cel mai lung dintre toate (37,9 km), a intrat în etapa de proiectare pe 30 iunie, când ministrul Transporturilor a emis ordinul de începere a lucrărilor. Proiectarea va dura 14 luni. Constructorul, asocierea SA&PE Construct-Spedition UMB-Tehnostrade-Euro Asfalt, are așadar încă un an la dispoziție ca să încheie proiectarea. Odată aprobată documentația, șantierul va dura 40 de luni,…